Copilul si durerea

 

Constrans sa indure durerea, omul a incercat de-a lungul secolelor sa o integreze in viziunea sa asupra lumii si sa lupte impotriva ei, pretuind-o uneori.

In functie de epoca si de cultura, durerii i-au fost atribuite semnificatii diferite: incercare necesara, rau ce precede ceva mai bun, pedeapsa, fatalitate. Acestea au facut ca individul sa-si schimbe perceptia in fata aceastei incercari, sporindu-si sau diminuandu-si capacitatea de rezistenta: curajul moral, controlul spiritului asupra trupului, sau procese inrudite, implicarea vointei sau eroismului parand a juca un rol important in cadrul posibilitatilor psihologice de rezistenta.

 

Religiile si filosofiile s-au ocupat de acest proces, dezvoltandu- fiecare in felul sau, semnificatia, ajungandu-se pana la anumite abordari psihologice care au vrut sa impuna (predice) suprematio psihicului asupra corpului, incercand sa dea sens durerii fizice.

In acest inceput de mileniu, omul este mostenitorul tuturor acestor curente de gandire. Orice reflexie asupra durerii ne face sa meditam asupra raporturilor foarte stranse intre spirit si trup, iar intelegerea din ce in ce mai fina a fenomenului ne arata ca nu poate exista o dihotomie (separare) intre somatic (corp) si psihic, exceptie facand eventual mecanismul generator al procesului algic.

Abordarea durerii se inscrie intr-un fenomen social care repune in discutie ideea durerii mantuitoare iudeo-crestine, efectele puterii medicale si care recunoaste sugarul, iar apoi copilul, drept o persoana in intelesul.deplin al cuvantului. 5ocietatea moderna aspira sa imbunatateasca nivelul vietii atat pe plan material cot si in planul sanatatii. Abordarea fenomenelor dureroase face parte din acest demers.

Toate acestea sunt orientate spre progres dar nu se realizeaza farn o lupta pe toate planurile pentru a invinge rezistenta care persista, in mod paradoxal, atat la nivelul pacientilor si a familiilor acestora, cat si la cel al corpului medical si/sau paramedical.

Aceasta rezistenta este bineinteles legata de mostenirea trecutului la care nu se renunta cu una cu doua, nici macar la nivel medical. Deoarece tratatele de medicina au considerat timp indelungat durerea drept un semnal de alarma sau chiar un indicator evolutiv de luat in seama, implicand chiar riscul de a rata diagnosticul ca urmare a mascarii ei prin medicamente. I se acorda interes aproape numai bolnavului aflat in faza terminala, acordandu-i-se in zilele sau orele premergatoare sfarsitului ceva derivate de morfina (aceasta depinzand in mare masura de implicarea medicului sau a echipei medicale fata de pacient si suferinta acestuia).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *